miercuri, 16 martie 2016

LUMEA FLORILOR

Curiozităţi din "lumea florilor"

Ştiaţi că emisiile toxice din atmosferă distrug aroma florilor şi fac să scadă numărul insectelor care le polenizează? Cu cât nivelul de poluare dintr-o anumită regiune este mai mare, cu atât mirosul florilor este mai afectat. Iată şi alte lucruri pe care nu le ştiai despre flori:
1. Cea mai mare floare acvatică din lume aparţine genului Wolffia. Aceste flori cresc la suprafaţa apei şi nu sunt dotate cu rădăcini, au o singură tulpină şi un singur pistil. De regulă, acestea plutesc la suprafaţa apei în perechi sau formând un fel de pojghiţă verde împreună cu alte plante înrudite. Wolffia arrhiza măsoară în medie 0,6 mm în lungime, 0,3 mm în lăţime, în timp ce nu cântăreşte mai mult de 120-150 de micrograme.
2. Cea mai mare floare din lume este “Rafflesia arnoldi”. Ea cântăreşte aproximativ 7 kg şi poate fi întâlnită numai în Indonezia. Petalele florii pot ajunge până la aproape un metru lungime şi o grosime de aproape 3 cm. Diametrul la care poate ajunge floarea de Rafflesia arnoldii este nici mai mult nici mai puţin de un metru, în timp ce greutatea ei poate ajunge până la 11 kilograme. Rafflesia arnoldi este o plantă-parazit care poartă numele lui Şir Thomas Stamford Raffles şi al doctorului Arnold, aceştia fiind cei care au descoperit-o în 1818 în pădurea Bengkulu, Sumatra de sud-est.
3. Orhideele au cele mai mici şi mai uşoare seminţe din lume. 1000 de seminţe ale acestei plante cântăresc mai puţin de 1 mg.
4. În Grecia Antică, orhideea era considerate un simbol virilităţii, iar aztecii şi chinezii credeau în diverse proprietăţi curative ale orhideei, utilizându-o pentru a se apăra împotrivă bolilor.
5. Trandafirul este o floare originară din Statele Unite ale Americii. Cea mai veche dovadă a existenţei sale s-a descoperit în localitatea Florissant, din statul Colorado.
6. Se presupune că trandafirul a stat chiar la originea descoperirii Americii de către Cristofor Columb. Istoricii spun că în momentul în care acesta împreună cu echipajul sau se află în apele Mării Sargasso, unul dintre membrii echipajului a remarcat un trandafir plutind pe apa. Acest lucru le-a dat speranţa că nu se află prea departe de uscat.
7. Trandafirii sunt înrudiţi cu perii, merii, cireşii, prunii, piersicii, caisii sau migdalele. Florile unor specii de trandafiri sunt comestibile, având o aromă asemănătoare cu cea a merelor verzi sau a căpşunilor. De altfel, din petalele de trandafiri se face chiar şi dulceaţa.
8. În pustiurile din Peru creşte un cactus care poate să meargă. În loc de rădăcini el are nişte excrescenţe acoperite cu ţepi ascuţiţi. Când bate un vânt puternic, cactusul se deplasează pe distante mari, luându-şi hrană din aer, nu din sol.
9. Lalelele pot creşte până la un centimetru pe zi după ce au fost tăiat.
10. Tulpină nufărului alb de baltă poate atinge 4-5 metri. Floarea se ofileşte imediat ce este ruptă, chiar dacă este aşezată în apa.
11. În Japonia, pe data de 9 septembrie, în fiecare an se organizează un festival al crizentemei. Această floare apare, de asemenea, pe steagul Japoniei, dar şi pe armele lor tradiţionale.
12. Magnolia este una dintre cele mai vechi specii, ea existând şi cu 25 de mii de ani înaintea dispariţiei dinozaurilor.
13. Din ghiocei se extrage galanthamina, un nutrient cu proprietăţi de somnifer. Substanţă este produsă şi de alte plante că narcisă şi crinul păianjen roşu (Lycoris radiată) şi se utilizează în tratarea bolii Alzheimer.
SPER CA ATI AFLAT CEVA NOU SI INTERESANT....

3 comentarii:

  1. Mau inpresionat mul aceste curiozitati pentru ca am aflat niste lucrueri noi si interesante

    RăspundețiȘtergere
  2. Mau inpresionat mul aceste curiozitati pentru ca am aflat niste lucrueri noi si interesante

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. imi pare bine ca ai aflat ceva nou care tea impresionat, multumesc pentru comentariu

      Ștergere